Creeaza-ți propria poveste cu Daikin!

Nimic nu mă atrage mai mult decât să explorez locuri din natură care-și creează propria poveste și te lasă să o descoperi treptat, prin mici detalii. Te simți precum un arheolog care descoperă, pentru prima dată, locații istorice de o valoare inestimabilă…

O istorie pe care aleg să o explorez ori de câte ori am ocazia! Poate că de aceea iubesc să descopăr locuri noi în natură, care să mă surprindă prin povestea lor.

DSC_0241.JPG

Când l-am descoperit, am rămas minute în șir să îl admir! Încercam să-mi imaginez vârsta copacului ce părea centenar, ascuns de ochii curioșilor. Îi aștepta tăcut pe cei alături de care a petrecut clipe de neuitat să se întoarcă pentru a mai juca încă o dată „De-a v-ați ascunselea”. Părea că ascunde povești nespuse încă, adăpostindu-le în siguranță, în căsuța din copac, de ochii trecătorilor. Îmi inspira un loc ce păstra aerul inocent al copilăriei în care s-au creat vise și s-au spus povești! Visele s-au transformat, mai apoi, în realitate, iar copilul plin de idei inovatoare a plecat să-și hrănească pasiunile și să creeze ceea ce doar visase până atunci. Doar el a rămas, alinându-și dorul, în același loc de odinioară, scrutând zarea ca un părinte bătrân ce-și așteaptă copii și nepoții!

copac.jpg

Priveam și mă minunam. Încercam să-mi imaginez omul care a plantat copacul, copacul ce a devenit loc al poveștilor și al secretelor unor copii ce poate sunt bunici acum. Priveam dovada palpabilă a faptului că nimic nu este mai curat și pur decât energia ce o emană natura, având capacitatea extraordinară de a se regenera în fiecare an. Indiferent dacă iarna a ținut morțiș să-și facă simțită prezența în cel mai strașnic mod, natura capătă, în fiecare an, forțe noi, surpinzându-ne de fiecare dată! Priveam cea mai frumoasă definiție a renașterii și dovada vie a faptului că nicăieri nu te simți mai bine decât în sânul naturii!

De multe ori, însă, suntem tentați de a privi pragmatic lucrurile și a ne limita la confortul propriu. Poate că nu e meritul nostru că Soarele strălucește atât de viu în fiecare zi! Poate că nu e meritul nostru că Pământul se învârte în jurul soarelui! Dar meritul nostru poate fi fauna și flora pe care o lăsăm în urma noastră, de care să se bucure și generațiile viitoare.

De aceea susțin campania  Plantăm aer”,  inițiată de Daikin, lider mondial pe piața aparatelor de aer condiționat, ce se desfășoară în perioada 5 iunie – 15 septembrie 2017. Datorită atenției pentru mediul înconjurător, natură și aerului pe care îl respirăm, scopul principal al campaniei inițiate de Daikin este de a planta un copac pentru fiecare aparat de aer condiționat Split vândut. O campanie în colaborare cu Inițiativa Plantăm fapte bune în România, al cărui obiectiv final este de a planta peste 10.000 copaci în 15 județe din România!

19366121_1494528083924527_8564499392320285192_nCredit foto:www.daikin.ro

Darkin și-a propus o implicare totală în această campanie, oferind oportunitatea nu doar de a te răcori prin intermediul aparatelor de aer condiționat achiziționate, nu doar de a planta un copac, ci de a oferi ocazia clienților să-și planta copacul din postura de voluntar. Clienții Daikin care manifestă interes se pot înregistra, ca voluntari, la Ziua Națională de Împădurire, din 18 noiembrie.

 Este o oportunitate inedită de a întâlni oameni noi și de a acumula experiențe diverse, menite să te călăuzească către reperele unei vieți reușite. „Nu poți fi împlinit până nu faci o casă, un copil, o fântână și sădești un copac„, concluzionează o veche zicală populară. Ca un prim pas, poți începe prin a planta un copac, creându-ți propria poveste cu Daikin! Nu ai nimic de pierdut, ci doar de câștigat!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s