Cum am zis STOP!

Zefirul zburda zglobiu, jucându-se cu razele de soare „De-a v-ați ascunselea” prin părul meu. Roua, tremurând de emoție pe firele fragede de iarbă, aștepta cuminte să se ascundă în aburii dimineții, lăsându-se căutată până noaptea târziu. Fusesem de multe ori martorul tăcut al bucuriei lor inocente și priveam exaltată tabloul mirific al unei zi perfecte pe care o așteptasem nerăbdătoare un an întreg. O zi în care iubirea ce și-o purtau de șapte ani doi oameni dragi avea să le unească destinele pe vecie. Cu zâmbetul pe buze am dorit să imortalizez aceste clipe, dovadă a fericirii mele. Nimic nu părea a-mi zădărnici planurile, pe care le făcusem cu drag pentru această zi mult așteptată. Până l-am văzut pe el….

Mi-aduc aminte de parcă ar fi fost ieri. Prima oară când ne-am cunoscut fusese în adolescență. Mărturisesc că nu a fost dragoste la prima vedere, dar nici nu i-am spus că nu-l plac, pentru că nu-mi stă în caracter să rănesc sentimentele cuiva. Am încercat să păstrez o relație amiabilă, sperând însă din tot sufletul că va fi prezent în viața mea doar pentru o perioadă scurtă de timp.

Dar el nu a vrut să mă părăsească sub nicio formă! La un moment dat, chiar a insistat să-și aducă și rudele pentru a ne cunoaște mai bine. Simțeam că limitele răbdării mele ajunseseră la final! Mascându-i adevărata identitate, inventam săptămânal tot feluri de tertipuri, pentru a-l ascunde de colegii de la școală, refuzam să fac vreun selfie cu prietenii mei, de teamă că îl vor recunoaște. Dar să-i accept și întreaga sa familie, era deja mult prea mult pentru mine! Atunci a fost punctul culminant, în care m-am hotărât să punem capăt așa-zisei relații ce se crease între noi doi. Nu am vrut să par superficială și l-am tratat într-un mod civilizat, așa cum am considerat că este normal. Am hotărât să pun piciorul în prag și să spun lucrurilor pe nume!

– Domnule Comedon, sper să nu vă fie cu supărare, dar aceasta este o invitație la un dialog civilizat, atât pentru tine cât și pentru celebra ta familie Acneea. Vă rog binevoitor să părăsiți spațiul meu personal! Motivul despărțirii este constatarea personală asupra faptului că suntem imcompatibili, existând diferențe ireconciliabile între noi. Rog ca emoțiile survenite în urma acestei despărțiri să nu vă afecteze într-un sens negativ și să dați dovadă de înțelegere!

Nu pot să vă redau în cuvinte tabloul apocaliptic ce a survenit cuvintelor mele! El plângea de durere că mă părăsește, eu de bucurie că, în curând, voi putea să scap de el. Recunosc, schimbarea nu s-a produs brusc, ci a durat o vreme. Vizite la doctor, speranțe năruite ori de câte ori își mai trimitea câte un frate sau o soră să vadă ce mai fac. Dar am rezistat cu stoicism și nu-mi închipuisem vreodată că o să-l mai zăresc! Până azi….

Sentimentul ce s-a abătut din prima secundă asupra mea a fost disperarea. Disperarea că îmi stricase una dintre cele mai speciale zile din viața mea! Își alesese să apară exact în ziua în care era nunta celei mai bune prietene! Crescusem împreună ca două surori, ne făcusem atât de multe planuri, iar acum își dorea să fiu lângă ea în cele mai frumoase momente din viața ei și să le imortalizăm în sute de fotografii! Pe lângă fotografi, și cameramani, închiriase și o cabină fotografică, martor ocular nemilos al celor mai năstrușnice fotografii ce urma să le facem acolo. Certitudinea mea asupra faptului că nevinovatul meu chip, cu un comedon de toată frumusețea, avea să fie imortalizat în fotografii memorabile, îmi alungase în mod subit buna dispoziție de dimineață!

Ce surpriză neplăcută reușise să-mi facă vechiul meu companion! Inițial, l-am bănuit că vrea să se răzbune, datorită suferinței pe care i-o provocasem în adolescență, apoi am înlăturat gândurile negative, deoarece eram adult în toată firea și trebuia să dau dovadă de maturitate. M-am încurajat, gândindu-mă că nu mai eram adolescenta inocentă de odinioară, iar știința în domeniul produselor cosmetice de calitate evoluase în ultimii ani. Am făcut rapid o analiză succintă a caracteristicilor produsului dorit și am concluzionat ce îmi doream:

  • un aliat de nădejde în lupta cu nevoile tenului acneic, deoarece știam că este un adversar redutabil, așa că trebuia să îi găsesc pe cei mai buni!
  • un produs cu o eficacitate demonstrată din punct de vedere dermatologic;
  • o soluție optimă a problemei mele care să conțină ingrediente de ultimă generație;
  • un produs fără parabeni, care să-mi răsfețe pielea într-un mod cât mai rafinat și natural.

2-mare

Norocul mi-a surâs și nu am găsit doar unul, ci o gamă completă, sub forma unui tratament de îngrijire zilnic! Noua gamă Gerovital Stop Acnee, a celui mai mare producător în domeniu, Farmec, oferă soluția completă de purificare, tratare și chiar camuflare a problemelor tenului acneic! Așa că am zis: STOP! Pregătită temeinic de contraatac cu miraculosul kit tratament cosmetic Gerovital Stop Acnee , mă simțeam protejată dacă acneea ar fi îndrăznit să apară prin hiperactivitatea glandelor sebacee, hiperkeratizarea și blocarea canalelor piloebacee sau proliferarea bacteriană!

Astăzi comedonul avea să dispară definitiv din viața mea! Am desfăcut cu grijă o bucată din pachetul de benzi de curățare puncte negre Gerovital Stop Acnee, m-am apropiat cu grație spre el și am lipit-o fără remușcări. Apoi m-am răsfățat pe îndelete cu gelul spumant purifiant, crema gel sebum control și crema ultra-activă din kit-ul prospăt achiziționat. După câteva minute, m-am privit în oglindă și am ridicat victorioasă mâinile spre cer! Porii mei se simțeau eliberați, iar pielea mea radia luminoasă și curată. Mă simțeam salvată de disconfortul pricinuit de vechiul meu prieten, dar și bucuroasă în același timp că pot petrece această zi specială așa cum mi-am imaginat!

gerovital-stopacnee

Acum eram pe deplin pregătită, gata de selfie, filmări și să zâmbesc cu sufletul! Aflasem în sfârșit ce înseamnă ca o zi să fie perfectă din toate punctele de vedere, dar cel mai important: secretul unui ten fără probleme în orice situație!

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2017.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s