Arta nescrisă de a dărui

22528053_1601394053240344_209333012498056012_n

– Doresc să fac un cadou deosebit fiului meu ce împlinește mâine frumoasa vârstă de 18 ani. Își dorește foarte mult un sistem de boxe performant.

– Desigur! Doriți un produs anume?

– Nu știu exact ce și-ar dori, dar sper să găsesc aici ceea ce l-ar face fericit.

– Cu siguranță veți găsi la noi ce vă doriți, deoarece avem o gamă extrem de variată de produse. Sunteți în locul potrivit. Vă las să vă hotărâți, spuse consultantul în vânzări, îndreptându-se grăbit către cealaltă parte a magazinului.

 

            Priveam bărbatul înalt din fața mea, ale cărui trăsături denotau un caracter puternic, și încercam să intuiesc ce calități ar fi moștenit fiul său. Omul, rămas singur prin multitudinea de produse, citea caracteristicile tehnice, care recunosc că pentru mulți dintre noi sunt un limbaj mai greu de descifrat. Întotdeauna, părerea mea a fost că atunci când lucrezi în vânzări și un client îți cere sfatul în privința unui anumit produs, trebuie să dai dovadă de sinceritate și să ceri câteva detalii, astfel încât să recomanzi produsul care i se potrivește. Fie că vorbim de psihologie, medicină, cosmetică sau vânzări de produse electronice, principiul de recomandare al produsului sau sfatului oferit trebuie să se muleze pe necesitățile clientului. Fiecare dintre noi este diferit, avem meserii diferite, hobby-uri diferite, gusturi diferite. Tocmai de aceea am preferat, înainte de a recomanda ceva, să cunosc, fără a da dovadă de o indiscreție nefondată, să aflu pentru ce anume i-ar fi util produsul respectiv și care ar fi prefererințele persoanei în materie de domeniul ales.

            Toate aceste lucruri le-am învățat involuntar de la vârsta de 18 ani, când mi-am cumpărat primul meu calculator. Țin minte că nu l-am achiziționat de la un anumit distribuitor cu nume celebru, ci de la un mic antreprenor în devenire ce își deschisese de câteva luni un magazin la parterul unui bloc. Ce m-a atras în primul rând la el era modestia de care dădea dovadă, cu toate că omul era un adevărat maestru în domeniu. Când pășeai în magazinul lui, parcă pășeai pragul casei unui prieten bun. Ținea minte prenumele fiecărui client, chiar dacă nu trecusei pe acolo de cel puțin 1 an sau doi! Dacă aveai vreo zi mai puțin plăcută era îndeajuns să-i calci pragul magazinului și plecai de acolo tratat de orice urmă de tristețe. Nu puteai să nu-i răspunzi cu același zâmbet cald, precum celui pe care ți-l afișa el de fiecare dată. Primul lucru era să te invite să iei loc și să-ți tragi sufletul pentru câteva minute. Acel mic răgaz era atât de bine venit, de parcă colindasei deșertul și ai avut norocul de a descoperi după zile întregi o oază de verdeață scaldată în răcoare unui izvor. Te lăsa să-i povestești pe îndelete ce anume îți dorești, care sunt aspirațiile tale sau cu ce te va ajuta produsul respectiv în viitorul tău. Te asculta cu înțelepciunea unui om la vârsta senectuții, presărând din când în când discuția cu vreo întrebare menită de a-ți contura tu propriul portret tehnologic al produsului dorit. În funcție de doleanțele tale, îți recomanda cu calmitate produsele selectate conform criteriilor tale, descriindu-ți caracteristicile tehnice ale fiecăruia și capacitatea de funcționare pentru ceea ce-ți doreai. „Și juriul se retrage pentru deliberare, câteva minute. Te las singur să studiezi produsele și dacă nu te-ai hotărât astăzi poți să revii în altă zi. Acordă-ți timp și studiază informațiile pe care ți le-am oferit. Timpul îți va da răspunsul la toate întrebările tale.”

            Recunosc că am testat ambele variante. Am cumpărat din magazinul acelui om minunat și produse sub impulsul momentului, dar și după câteva zile, și nu am regretat niciodată! Ba mai mult, l-am recomandat tuturor prietenilor mei, aceștia mulțumindu-mi ulterior. Involuntar sau nu, ceea ce nu știa acel om în momentul respectiv era că îmi dăduse primele lecții de marketing. Primele lecții reale și practice despre cum ar trebui să se comporte un om calificat în vânzări.

Ce am învățat?

  • Sinceritatea e factorul primordial în recomandarea unui produs. Dacă clientul nu este mulțumit de produsul respectiv sau calitatea este sub așteptări, vei pierde un client important, iar feedback-ul acordat afacerii tale sau ție ca și angajat în vânzări va fi unul nefavorabil.
  • Încrederea clientului în recomandările tale este cea mai frumoasă modalitate de a-ți mulțumi adresată din partea unui client. Faptul că acel om îți acordă credit favorabil, denotă faptul că esti un bun cunoscător al meseriei tale, fapt ce va atrage după sine câțiva potențiali clienți noi.

Poate că nu avem cu toții o predilecție nativă către o carieră în vânzări, însă dacă înainte de toate ești cu adevărat tu, sincer și devotat, atunci succesul tău este garantat.

Toate aceste gânduri îmi trecuseră ca un taifun de amintiri în capul meu în câteva fracțiuni de secundă. Încercasem să raportez doleanța bărbatului din fața mea la experiența mea proprie, ce o avusem la aceeași vârstă ca a și băiatului.

– Mi-aduc aminte că la 18 ani tot un produs electronic mi-am dorit și eu! Aveam multe planuri mărețe atunci. De obicei la vârsta majoratului ne dorim lucruri care să ne reprezinte, care constituie cel mai important element în alegerile noastre ulterioare. Bănuiesc că și fiul dumneavoastră are un hobby sau s-a hotărât către o carieră muzicală sau într-un domeniu conex.

– Ați intuit excelent! De mic copil, visul lui a fost să devină pianist. A făcut 7 ani de pian, în care nu contenea în fiecare zi să zică faptul că va cânta pe marile scene ale lumii. Dar știți cum e, când a pășit către adolescență talentul lui a căpătat o nouă perspectivă, descoperindu-și o nouă pasiune, și anume aceea de a deveni DJ. Dragostea pentru clape nu a pălit nicio secundă, muzica electronică stimulându-l să-și organizeze timpul, astfel încât să poată exersa zilnic. Mixează muzică la domiciliu, dacă s-ar putea 7 zile din 7! I-am cumpărat toate accesoriile necesare materializării acestei pasiuni, însă acum tot ce își dorește este o boxă profesională, astfel încât fidelitatea și calitatea sunetului redat să-i satisfacă pe deplin exigențele acustice pe care și le-a dezvoltat în timp. Iar eu ca părinte îmi doresc ce este mai bun pentru el. Aveți vreo idee despre produs anume? Cam ce anume i s-ar potrivi?

– Permiteți-mi să vă mărturisesc în primul rând un lucru: faptul că fiul dumneavoastră știe exact ce îl definește la această vârstă, acest fapt vă definește ca fiind părintele ideal. Nu e puțină muncă în a-ți lăsa copilul să-și urmeze visul și în a-l sprijini pe drumul care i se pare potrivit. Dacă nu deranjează întrebarea mea: ce calități dorește fiul dumneavostră să aibă sistemul de boxe dorit?

– Calitatea acustică e primul lucru ce contează la el, iar pentru mine ca părinte îmi doresc un raport calitate-preț cât mai avantajos.

s2000pro_1_rJIvCTezx

– Dacă nu deranjează, părerea mea este că sistemul de boxe S2000Pro este exact ceea ce căutați. Pentru a fi mai explicită vă pot spune că sistemul este special conceput pentru înregistrarea și mixarea la domiciliu, beneficiind de 4 presetări (EQ): vocal, monitor, clasic și dinamic. Claritatea sunetului e foarte importantă pentru ce își dorește fiul dumneavoastră să facă, iar difuzoarele sistemului au o putere de 130 watt, mai mult decât necesari. Dat fiind faptul că fiul este un profesionist privind experiența acustică, garantez că va fi mai mult decât încântat setul de înalte de ultimă generație și de bassul de 5.5” cu diafragma din aluminiu! Indiferent de ce aparatură de mixare folosește acasă, nu trebuie să vă faceți nici un fel de probleme, deoarece sistemul este compatibil, având multiple conexiuni și intrări: optic, coaxial, aux, balance și Bluetooth. Aspectul plin de eleganță și luxos dat de finisajul complet din lemn la panoul lateral, combinat cu calitatea superioară a componentelor îl vor încânta nespus pe fiul dumneavoastră. Tinerii, dincolo de calitatea produsului își doresc ca acesta să aibă și un aspect deosebit. Credeți-mă, e un criteriu de la care nu fac rabat niciodată! Sistemul de boxe S2000Pro îmbină tehnologia de sunet de ultimă generație într-un design clasic desăvârșit, fiind, cred, produsul pe care îl căutați.

 

– Mulțumesc tare mult pentru ajutor, îmi spuse bărbatul înclinând ușor din cap. Dați-mi voie să mă prezint: sunt Product Managerul EDIFIER și vă mulțumesc în numele fiului meu, deoarece mâine va fi extrem de fericit!

– V-ați hotărât? se auzi glasul consultantului în vânzări ce venea către noi.

– Desigur, răspunse bărbatul. Doresc un sistem de boxe S2000Pro, EDIFIER.

777777_r1zTIcZm_Hk0rvplzg

Pentru câteva secunde m-am oprit și contemplam fericirea de pe chipul bărbatului ce tocmai părăsea magazinul pe deplin mulțumit. Un zâmbet ce-mi demonstra încă o dată că dincolo de funcțiile pe care le ocupăm, suntem cu toții oameni. Ceea ce ne face profund umani este faptul că simțim și dăruim. De multe ori, darul nostru poate fi întruchipat de câteva cuvinte frumoase, un sfat, sau poate consta în a ajuta o persoană aflată în impas. Sunt lucruri atât de firești și care nu ne costă nimic, încărcându-ne în schimb sufletul cu o bucurie imposibil de descris în cuvinte.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2017.

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s