Regulile jocului se schimbă când te descoperi pe tine însuți!

Preț de câteva secunde, am rămas neclintită, încercând să scrutez cu privirea totul în jurul meu. Mă rătăcisem și căutam un râu, căruia să-i urmez cursul, deoarece știam că mă va duce către un loc populat. Nu vedeam însă decât jungla amazoniană, unde pericolele domneau la tot pasul. Am ridicat privirea și deasupra capului meu planau vulturi hulpavi, în ai căror ochi se citea dorința aprigă de a ataca în momentele cele mai vulnerabile. Încercam să nu mă pierd cu firea și să caut soluția salvatoare. Mi-adusesem aminte ce învățasem la cursurile de outdoor și am început să mă uit după mușchiul verde al copacilor ce știam că indică nordul, în timp ce urechile îmi erau ciulite la orice pericol iminent.

Liniștea apăsătoare a junglei luxuriante părea că ascunde un mister pe care inima mea îl traducea ca un pericol, secundă de secundă. Pe lângă mine zburau păsări cu forme ciudate, ale căror sunete te făceau să simți fiori reci de gheață pe șira spinării. În încercarea de a mă feri de atacul lor violent, o liană se înfășură de picioarele mele, trântindu-mă cu putere la pământ. Încerc să strig după ajutor, dar simt cum îmi aud vocea ca un ecou înfundat de ceața rătăcitoare ce învăluia pădurea, așteptând cu nesaț primele raze de soare. Tot ce mai simțean era mirosul reavăn al pământului, pe care îl descopeream încercând să mă agăț cu disperare de orice radăcină apărută în cale.

Martha, se auzi o voce în spatele meu, în timp ce zăream doar o siluetă masculină ce se lupta cu lianele ce păreau a fi carnivore. Ridică-te și fugi! Mă uit în dreapta și stânga: eram doar eu. Dar numele nu-mi suna deloc cunoscut. Nu mai conta însă absolut nimic! Faptul că vedeam un om în pădure era cea mai mare bucurie pentru mine! Nu știu de unde apăruse, dar știu că mă salvase! Clătinându-mă, am încercat să fac ceea ce vocea m-a îndrumat, însă curiozitatea m-a împins în a vedea ce se întâmplă în urma mea. Lianele uriașe se agățau cu disperare de trupul bărbatului masiv, ce încerca să mă scape din capcana lor. Corpul meu rămase neclintit, în timp ce în mintea mea se ducea o luptă necontenită cu instinctul de a lupta sau a fugi. Imaginea bărbatului necunoscut ce se lupta din răsputeri cu lianele ucigătoare pentru a-și salva viața îmi dădu un curaj fantastic, curajul de a alege să rămân și să-l salvez. Poate că nu voi avea mare succes cu metoda mea, dar cred că merită efortul de a încerca. Eram convinsă că prin violență nu se va rezolva nimic.

Privesc coroana bogată a arborelui de deasupra mea și am sentimentul unui déjà vu. Mintea mea se lumină instant. Noi eram intrușii, iar pădurea doar se apăra! Lianele uriașe luptau să protejeze Marele Arbore al Nemuririi, din rășina și fructele căruia se hrăneau nemuritorii, conform legendelor chinezești! Nu eu eram cea care tulburase liniștea padurii, ci acel bărbat care era acolo cu un scop dinainte definit. Poate că mă aflam acolo, deoarece era chemarea Arborelui Nemuririi. Poate că eram singura care ar fi putut să-l facă să prețuiască mai mult pădurea. Poate că acea liană, ce-mi cuprinsese piciorul, era doar o mână întinsă după ajutor. Tot ce se întâmpla acolo era propria judecată a pădurii. Ce nu știa el era că, pentru a-ți bătători drumul către ceea ce-ți dorești, trebuia să faci față obstacolelor pădurii sălbatice.

-Tu ești aici pentru că ai nevoie de vindecare emoțională și trupească, m-am auzit vorbind cu voce tare către bărbatul necunoscut. Nici un fruct din Marele Arbore al Nemuririi nu te-ar putea ajuta, dacă în inima ta predomină teama și dorința de nemurire. Cea mai frumoasă izbândă e drumul către nemurire pe care îl parcurgi către inima ta. Faptul că m-ai ajutat să scap din strâmtoarea lianelor arată că ai un suflet bun. Nu te rușina să ți-l arăți! Puțini dintre noi conștientizează că în inimile noastre sunt cele mai mari comori. Iar ele sunt cele mai valoroase. Așa cum din seva acestui arbore se naște sămânța nemuririi, calea spre nemurire sălăsluiește în voința fiecăruia dintre noi. Nu trebuie să luăm ce nu ne aparține, ci să creăm noi ceea ce dorim.

O liniște deplină se așternu peste pădurea amazoniană, ascunzând secretele copacilor în rădăcile lor seculare. Pădurea părea că înțelesese că era o aventură alimentată de dorința de cunoaștere. Câteva păsări matinale încercau să-și dreagă glasurile prin ciripituri răzlețe ce vesteau răsăritul. Totul era neschimbat, bărbatul misterios dispăruse, iar pâcla de ceață buclucașă se ridicase lăsând loc luminii calde a razelor de soare, ce înaintau curioase printre copacii seculari ai junglei amazoniene. Era pentru mine o trezire la o realitate virtuală. Abia acum eram pe deplin conștientă de ceea ce se întâmplă. Am realizat că sunt captivă în mrejele jocului Jumanji. Și acesta era doar începutul jocului! Tot ce știu e că trebuie să înfrunt orice obstacol și să merg până la capăt!

Poster CC.indd

Tuși, ce frumoasă e povestea ta! Am și eu un copac în fața geamului unde dorm eu și cred că și al meu este nemuritor, se auzi vocea nepoțelului meu, ce stătea cu brațele încolăcite de picioarele mele. Clinchetul efervescent al vocii sale îmi așternu un zâmbet larg pe chipul meu, asemeni unui curcubeu după o ploaie de vară. Ai văzut și tu trailerul filmului de acțiune „Jumanji: Aventură în junglă”? Joacă actrița mamei preferată, Karen Gillan. Îți spun un secret: mami vrea să cumpere bilete pentru toată familia pe 29 decembrie 2017 și să mergem toții la marea premieră a filmului. Poți veni și tu cu noi, te rog?

Acest articol a fost redactat pentru SuperBlog 2017 .

 

 

Credit foto: InterComFilm Distribution

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s