Împreună pentru Cristina!

Dragă Moșule, nu ți-am mai scris, de când eram mică copilă
Și ascundeam al meu răvaș împăturit și strâns cu milă,
Dar tot ce știu e că-mi puneam în el credința si speranța
Că o să-l vezi, o să-l citești și o să-i acorzi toată importanța.

Nu îți ceream să-mi aduci tolba plină de daruri pentru mine.
Știam că mai sunt copii, dornici la fel ca mine, o mulțime, 
Dar îți lăsăm o scrisorică și prăjituri ca să servești, 
Tot ce-mi doream era un semn, dovada mea că tu exiști. 

M-ai învățat întotdeauna că bucuria de Crăciun
E să aud chiote de copii și ale lor colinde în Ajun
Sau cum aleargă îmbujorați, trăgând la deal o sănioară,
Ce poate fi mai minunat, decât să fii copil ca odinioară?

Mi-aduci aminte, an de an, cum este iar să fii copil
Și mă înveți că timpul zboară, fără a fi ireversibil.
An după an, mi-arăți, în timp, ce înseamnă cu adevărat 
Viața și neprețuita ei valoare. E lucrul cel mai minunat!

Mă înveți ce înseamnă bucuria de a trăi intens momentul, 
Ca și cum nimic n-ar exista decât acum, aici, prezentul,
Și că modul minunat al nostru suflet să-l hrănim
E ca din puținul nostru să nu uităm să dăruim.

Pe toate astea le învăț, an după an, în prag de Ajun,
Mă întreb: cum ar fi oare dacă ar fi în fiecare zi Crăciun? 
Aș mai păși la drum grăbită fără ca să privesc în jur, 
Fără ca să am motiv de lucruri mărunte să mă bucur?

Anul acesta de Crăciun, dragă Moșule îmi doresc
Ca să ajuți un binecuvântat copil cu chip îngeresc,.
Un suflet cald, ce an de an, cu inocența ea ne învață
Ce înseamnă bucuria de a te trezi cu chef de viață. 

Însă anul acesta ea ne arată ce-i speranța și bunătatea,
Dar și cât de crudă poate fi uneori realitatea.
Însă ea-i o mică luptătoare, ce poate și va izbândi!
Și ajutată de noi toți, ea se va însănătoși!

Cristina-i numele ce-l poartă acest mic înger,
A cărei soartă s-a schimbat într-o secundă, fulger.
Dintr-o banală căzătură la săniuș în acest an
Viața ei s-a schimbat într-un mod inuman.

Te rog din suflet, dragă Moș, să-i dăruiești ale noastre gânduri bune,
Să îi spui că o vor sprijini mulți oameni pe această lume, 
Și chiar de nu suntem cu ea acolo, în fiecare zi, 
Să îi spui, te rog, Moșule dragă, cu sufletul mereu îi vom fi!

Să-i spui că ne vom aduna doar pentru ea, om lângă om,
Ne vom ruga să-nvingă lupta cu acel hepatoblastom
Și să îi mai spui, Moșule dragă, că nu mai e decât un strop
Și visul ei se va împlini cu ajutor și mult noroc!

Îmi mai doresc, dragule Moș, s-o văd iarăși la săniuș,
Cum se bucură din plin trăgându-și sania pe derdeluș.
Să trăim cu toții bucuria prin ochii ei în acest Crăciun,                                                                Doar împreună noi putem să împlinim visul ei în Ajun!

Și dacă poți vorbi acolo Sus, Moșule dragă, aș dori, 
Să-i dăruiești sănătate multă și mulți oameni în ajutor!
Să ne unim și să donăm atât cât putem fiecare,
Să demonstrăm că acest Crăciun e bunătate și implicare!

E Decembrie. E luna în care copiii visează la MIRACOLE.

  • Haideți să le înfăptuim, învățând să dăruim înțelegere, răbdare pentru a-l asculta pe cel de lângă noi și să înveselim chipurile celor încercați de soartă!
  • Haideți să le descoperim prin oamenii cu inima mare și dorința de a ajuta!
  • Haideți să fim copiii mari ce cred în miracolul vieții, învățând să avem grijă de noi și unul față de celălalt când ne e greu!

Haideți să ștergem de pe chipul Cristinei acea zi în care s-a întâmplat inevitabilul! O zi în care zâmbetul acestui minunat copil a început să se arate din ce în ce mai rar. Dintr-un copil cu o sete nestăvilită de viață, neprevăzutul destinului a ales-o tocmai pe ea. O simplă căzătură cu sania avea să-i schimbe cu totul cursul vieții. O simplă ecografie efectuată la Spitalul de copii din Botoșani avea să-i aducă o veste cumplită. A fost diagnosticată cu Hepatoblastom de gradul 4, cancer la ficat, cu metastaze la plămâni. 

poza-site1-294x214

Cristina Ramonescu e numele ei. La doar 7 anișori, viața ei a căpătat o nouă turnură, Spitalul din Iași devenind a doua ei casă. Până în prezent, are 11 ședințe de chimioterapie, iar veștile nu sunt tocmai plăcute, deoarece Cristina a fost trimisă acasă, având nevoie de o operație pentru extirparea tumorii de 55/47/55 mm. Spitalul din Iași nu dispune de aparatura necesară pentru acest tip de intervenție, iar singura șansă o reprezintă în acest moment o operație de extirpare a tumorii în Turcia. 

Părinții Cristinei nu-și permit să suporte cheltuielile enorme aferente acestei operații, deoarece cheltuielile estimative totale pentru operație și tratament sunt în valoare de aproximativ 50 000 de euro. Sunt eforturi supraomenești pe care acești părinți le fac pentru a-i acorda micuței lor o șansă la viață, tatăl ei transformându-și mașina în casă, în fața Spitalului din Iași pe toată durata ședințelor de chimioterapie urmate de fetiță. Luptă din toate puterile pentru micuțul lor înger, ce merită să trăiască! 

Asociația Salvează o Inimă a demarat în ajutorul Cristinei o campanie de strângere de fonduri, ce se va desfășura până pe 14 decembrie 2018.

Poți fi și tu alături de Cristina Romanescu dacă donezi 2 euro prin SMS la numărul 8832 cu textul Cristina; campania de susținere a Cristinei este organizată de către Asociația Salvează o Inimă, cu sprijinul magazinului online DAVIDAC

Donații se pot face:

Denumire entitate:  Asociatia “SALVEAZA O INIMA”
Cod de inregistrare fiscala:  31015982

Cont (IBAN) bancar:

Cont RON: RO 05 BTRL 0070 1205 W828 70 XX

Cont Euro: RO 28 BTRL EUR CRT 00 W828 7001

CONT USD: RO 68 BTRL USD CRT 00 W828 7001

COD SWIFT: BTRLRO22

COD BIC: BTRL

Banca Transilvania Botoșani

Se apropie Crăciunul, iar Noul An stă să ne bată la ușă. Mulți dintre noi ne dorim, când intrăm în noul an, să avem parte de multe realizări materiale sau personale. Cristina nu-și dorește decât un singur lucru: SĂNĂTATE

  • Fiecare dintre noi putem contribui la înfăptuirea miracolelor!
  • Fiecare dintre noi poate transforma visul unui copil, prin altruism și dragoste față de semeni, într-o realitate palpabilă! 

Rog, pe fiecare dintre voi, să ne unim forțele și să fim alături de ea, spiritual și material, atât cât poate fiecare. Orice sumă cât de mică contează! Doar împreună putem ajuta acest suflet inocent, ce a ales să lupte cu înverșunare la o vârstă atât de fragedă cu nedreptățile destinului. Știu că poate și va reuși!

Eu am donat.

IMG-20181213-WA0005

Oricare dintre noi poate întruchipa spiritul lui Moș Crăciun! Trebuie doar să privim cu sufletul și să auzim cu inima!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s