În acest an, îmi doresc un Crăciun Dulce: cu iubire, gust și miros!

 

1507011_501636446618426_1073727098_n

Mi-e dor sa scriu de mână felicitări! Anul asta ma gandeam sa le scriu astfel, atat celor dragi cât și persoanelor cunoscute, pe care nu le am mai vazut demult. Ba chiar ma gândeam să scriu câteva cuvinte sincere si să le dărui, alături de ceva dulce unui om, ce voi simti că e trist în ziua de Craciun. Cum vi se pare ideea?
Mie, pur si simplu Uman de CALDĂ!

Marturisesc că m-am săturat de mesajele virtuale primite, ce-mi par aproape identice în fiecare an. Sincer, cam 80% încep cu „Fie ca…” Nu mai pot deosebi faptul dacă acel om iti scrie ceva personal, din suflet, ci am de multe ori vaga senzație că pur și simplu ești marcat pe lista de 1000 de contacte, cu un mesaj universal valabil, iar omul nici nu-si amintește când ți l-a trimis. De multe apreciez gestul, mă conformez tiparului si tendințelor sociale, însă de Craciun simt chiar că nu pot. Pentru mine, Crăciunul este o sărbătoare unică, ce-ti confera o stare de spirit aparte. Crăciunul este sărbătoarea familiei, dăruirii, iubirii, grijii față de semeni.

Mi se pare că am artificializat aproape tot ce ține de aceasta sărbătoare. Lumina discretă a lumânărilor tradiționale aprinse în seara de Crăciun am inlocuit-o cu instalații, uneori agresiv de luminoase. Dulciurile, ce ne bucurau atât de mult copilăria, le am înlocuit cu ornamente reci și opulente. Iar felicitarea, aia mica si cu sclipicul ala kitchos, dar atât de așteptată, care iti umplea sufletul de bucurie când ti-o aducea poștașul în Ajun, am inlocuit-o cu sms-uri impersonale. Dacă faci un pas inapoi și privești de pe teren neutru, zi-mi sincer: Cum ți se pare că am ajuns să sărbătorim Crăciunul?
Mie, artificial si rece. 

Totusi, trebuie să recunosc că un mesaj primit in ajunul unui Crăciun mi-a dat de gândit. Printre urări se strecurase și sintagma:  „Crăciun cu visuri dulci și împlinite!” Stau și mă gândesc: Oare știa expeditorul care a fost visul meu pe când eram copil? Habar nu am, însă mărturisesc: imi doream pe la 4-5 anișori, un brad împodobit numai cu dulciuri!

72974018_2479670925481625_6988794268932374528_o

Așa că am găsit inspirație și ajutor, că deh, nu le poți face singură acasă pe toate în bucătărie și m-am hotărât: Vreau un Crăciun cu miros, gust, culoare, asezonat cu multa iubire din partea celor dragi! Mi-am propus să încep cu câteva cuvinte sincere așternute pe hartie și să termin cu împodobitul bradului si mesei de Crăciun. Îmi doresc să aiba vibe-ul Crăciunului de odinioară. Să simt, pe fiecare papila gustativa, adevarata aroma dulce a Crăciunului. 

Mi-aduc aminte, uneori cu nostalgie, despre cum sărbătoream crăciunul în perioada comunismului. Chiar dacă era sărăcăcios, în comparație cu cel de acum, esența sa consta în mirosul portocalelor proaspăt desfăcute si gustul bomboanelor de pom. Îmi amintesc că le agatam pe fiecare ramură de brad si le mancam apoi pe furiș lăsând doar ambalajul umflat, ce părea intact, până dupa sarbători, când mama descoperea că tot ce a mai ramas din bradul de Crăciun erau doar niște crengi pline de hârtii goale. Vedea sau nu isprăvile noastre, nu știam niciodată, însă privirea ei complice ne facea să bănuim că existau șanse mari ca secretul nostru să fie deconspirat. Însă gustul ala dulce și aromat al bomboanei, ce o savuram pe furiș sub brad, facea pentru noi toți banii și nu ne interesa absolut deloc de repercusiuni. Era un Crăciun adevarat, muncit si savurat pe deplin. Plin de bucurii mărunte, dar trăite din plin! Anul acesta mi-l doresc a fi la fel! Să mă descotorosesc de ornamentele reci și artificiale si sa retrăiesc măcar pentru o zi Crăciunul ala Adevărat! 

969550_383013775147361_1261768792_n.jpg

Navigand online, am descopetit o locație apetisantă, ce mă duce cu gandul la faptul că de aici își umple sania cu dulciuri Moș Crăciun în fiecare an! Am cautat îndelung idei despre cum sa-mi impodobesc bradul și am gasit o varianta dulce, care sunt sigura că va fi atracția Crăciunului. Globuletele roșii, ce si-au pierdut din strălucirea de câțiva ani de când îmi tot impodobesc și despodobesc bradul, le voi înlocui cu acadele handmade spiralate pline de culoarea Crăciunului, roșu si alb. O minunatie plină de culoare și gust! Pentru globurile aurii am gasit o variantă mult mai vie si colorată si as putea orna cu acadele in culori de rosu si verde, aprins ce vor aduce o notă de prospetime bradului meu. Iar când il privesc, imi doresc să-mi bucure sufletul, asa ca in locul instalatiei artificiale, din loc in loc, voi prinde bastonase in forma de inimioară.

10408990_691302550985147_5690602716484464615_n

Sub brad, pentru cei mici vor fi o minunație de jucării comestibile, de care sunt absolut sigură că vor fi încântați! Sincer,  mi se pare și o variantă extrem de practică ce te scapă de corvoada unei case supraglomerate de jucarii. Câți dintre voi nu ați fost deseori în situația de a oferi copilului o jucărie, de care în maxim o săptămână s-a plictisit și a zăcut mai apoi într o cutie de depozitare. Bănuiesc că nu e un caz singular, deoarece copii vor în permanență ceva nou, care să-i surprindă si să-i atragă. 

Cum vi se pare ideea de a le darui o mașinuță dulce de drift? Sau un elicopter dulce gigant? Dar jucării splash cu apă? Geantă cu lumini Barbie? Ceea ce mi se pare extrem de important și sfătuiesc pe oricine să faca acest lucru, e faptul ca ar trebui să citeasca în prealabil descrierea și indicațiile produsului, inainte de achizitionare. Unele jucării, nu sunt recomandate copiilor sub 3 ani, deoarece pot contine parti mici in designul lor, ce pot fi ingerate de copiii cu o vârstă atât de fragedă. Cel mai original lucru mi se pare faptul că jucaria se poate consuma, împărți, face cu ea orice le face plăcere, dar cel mai important mi se pare faptul că peste ani,  copii își vor aminti cu drag gustul dulce si jucăuș al craciunului.

Trebuie să recunosc că ideea unui buchet de trandafiri din jeleuri pufoase rose for you oferit mamei, soacrei, bunicii o consider apetisantă și sigur va fura multe zâmbete si papile gustative! Nu odată, le-am auzit tachinandu-ma: „Frumoase, nu zic nu, dar eu mănânc flori, mamă?” Ei, anul asta de Crăciun nu mai aveți ce zice!

jeleuri-pufoase-rose-for-you

Ehei, nu stiu cum esti tu, dar eu mă cunosc pe mine! De câte ori aud sau citesc despre o idee inedita  de Craciun mă și grăbesc sa adresez arhicunoscuta intrebare: „promoții ?” Îmi place faptul că dincolo de varietatea de produse, au sweet hour, promotie cu discount de 5%, dacă comanzi între 8-9 AM, transport gratuit intre 12-13, la comenzi de peste 500 ron cu TVA. Dacă ești fan dulciuri, eu zic că acum este momentul să profiți! Pe lângă faptul că achiziționezi produse de calitate din Spania, Italia, Mexic, China sau Brazilia, economisești și bani, deoarece cumpărând la cutie, le poti achiziționa la un preț mult mai mic decât în magazin și vei avea mereu rezerve dulci,  cu termen de valabilitate lung, pentry candy bar-ul aniversarilor, Halloween sau Crăciun!

28516003_1601605716621488_7530917900576669279_oMă gândesc totuși, cum să fac ca bradul asta dulce si apetisant să mai ramana cu ceva ornamente în seara de Crăciun? Ce variante dulci de ornat masa si de servit colindatorilor ce-mi vor calca pragul în Ajun sa aleg? Marea dilema pentru mine e faptul ca nu mă pot hotărî! Au o varietate mare de peste 250 produse: ciocolată, praline, caramele, dropsuri, biscuiți, jeleuri pictate manual, jucării cu bomboane cu licență Barbi, Emoji, Star Wars, Ice Age marshmallows si brandurile Dino Planet, Pet Surprise, Sweet”n Fun, încât mi-e tare greu să aleg varianta potrivită!  
 
Daca tot se apropie sărbătorile, vă invit să aruncați si voi o privire prin magazinul lor online și dacă vă simțiți inspirați, poate mă ajutați oferindu-mi idei dulci de ornat atât bradul cât și masa de Crăciun. Avertizez însă, că doar privindu-le, simți că îți „plouă în gura” și de abia astepti să le deguști de Crăciun!
Eu una, pe furiș!

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s