Imaginează-ți cum ar fi, ca-n loc de “A fost odată…”
Să îi citești propriului copil o poveste fascinantă
În care năzdrăvanul tău e acum personajul principal
Și își croiește singur destinul după propriul ideal!
O poveste în care copilul tău ar auzi că el este eroul!

El este cel care răzbește cu bine peste încercări, învingând greul.
El este cel care încearcă și cel care învață din propriile greșeli
Pășind iubit în viață, alături de cei dragi, fără temeri.
Și nu e singur în poveste: este cu mami și cu tati
Sau poate cu al său prieten, coleg sau mulți alții,
Căci pentru fiecare vârstă merită scrisă o poveste,
Cum numai al tău copil din plin o trăiește!
Imaginează-ți, pentru o clipă, cât de mult tu l-ai captiva,
Ca să citească singur, chiar dacă lectura nu e pasiunea sa!
Cum ai putea să îi dezvolți ușor creativitatea,
Să facă fapte bune sau să își scrie pe viitor propria carte!
Câți oare dintre noi părinții n-avem năzbâtii multe
Făcute în copilărie? Poate sunt zeci sau poate sute.
Cum ar fi fost să fi avut și noi propria carte?
Pun rămășag că ai noștri copii ar fi citit-o pe nerăsuflate!
Imaginează-ți cum ar fi ca în Ajunul sfântului Crăciun,
Propria carte să primească? Poate fi alt cadou mai bun?

Ar conștientiza încă de mic să fie el însuși mereu
Și nu un Batman, Tinker Bell, Făt-Frumos sau poate zmeu.
Dacă te-aș întreba: “Cum îți hrănești copilul acum?”,
Cu siguranță mi-ai răspunde: “Cât pot de curat și cu ce-i mai bun!”.
Când m-am referit la hrană, e un cuvânt cu un spectru larg de acțiune
Care, pe lângă nutriție, înseamnă educație, cultură, acțiune.
Toate aceste lucruri trăite și simțite de el cu tine
Aduc cu sine darul de a forma omul de mâine.
Nu-ți fie mică mirarea dacă vei vedea că omulețul ăla mic
Va fi mâine astronaut, scriitor sau un renumit medic!
Mi-aduc aminte când i-am cumpărat primul set de cărți educative,
Iar primul său imbold a fost ca să le “guste”.

Era pe vremea când primii dințișorii testau orice materiale,
Însă, cu multă răbdare, acum răsfoim orice ne iese în cale!
Pot spune că am amplasat strategic, printre jucării,
Cărți diverse adaptate vârstei sale proprii.
Iar iată că, acum, singurul lucrul ce îl liniștește
E doar acel moment când o carte educativă răsfoiește
Și încercăm mereu sa incropim o poveste,
Chiar daca nu mereu nu ne chiar reuseste
Insa lucrul esential mi se pare ca dintre toate
Ca petrecem impreuna mult timp de calitate!
Daca pentru unii pare poate din start o utopie,
Va spun ca aceast lucru se invata inca din copilarie!
Si nu fortat, ci cu placere, prin intermediul carticelelor educative,
Ce mai presus de toate sunt extrem de distractive!
Potrivita varstei piciului meu mi se pare indicata,
Leporelo-meserii pentru ca le incearca toate odata!
In fiecare zi isi doreste sa afle lucruri noi din jur,
Iar toate astea-l vor cladi in omul minunat din viitor!
E o carte personalizata, ce descrie 15 meserii,
Poti dezvolta de aici cu piciul tau infinite discutii,
Despre ce ar vrea sa fie cand va fi mare,
Ii vei cunoaste visurile, pasiunile si dorintele specifice varstei sale.
Unde mai pui ca al sau nume e peste tot in acea poveste,
Verbul a fi e conjugat la timpul prezent prin “este”
Nu trebuie ca sa le spui copiilor: “a fost odata”
Ci, “este” langa tine acum fiinta cea mai minunata
Cati dintre noi ne-am fasticit la banala intrebare:
“Mami, cum am venit pe lume m-a adus o barza oarecare?”
Cel mai frumos raspuns m-ai crede de ti-as spune
Ca-i scris intr-un mod personal, intr-o carte cu a copilului tau nume?
Carti 1 an+

Etapele dezvoltarii emotionale la copii sunt importante.
Devin tot mai curiosi dorind sa imite, sa afle ceea ce le place ,
Sunt dornice sa invete numere sau sa citeasca
Pentru varsta de trei anisori aceasta carte e “mana cereasca”!
Carti 3 ani +

Poate ca iti este mult mai usor sa dai un simplu “play”
Din lipsa de timp sau orice alt motiv vrei.
Copilul sa vizioneze jocuri virtuale ori desene animate,
Dar gandeste-te un pic: “Ce satisfactie iti aduc toate acestestea toate?”
Sa razi pe saturate cu pustiul tau citind povestea sa
Iar astfel sa-l ajuti sa isi invinga teama
De doctor printr o poveste destul de intortocheata
Sa invete ca unii oameni au dreptul la o a doua sansa in viata?
Carti 4 ani+

Poate ca ar fi timpul sa aratam cat de mult noua ne pasa
Si timp de calitate s acordam celor dragi de acasa!
Sa-i stimulam, sa-i invatam ca arcul peste timp,
Raman propriile amintiri si faptele ce definesc ceea ce vrem sa fim.
Prietenia e un sentiment ce se traieste, nu se invata!
Dar pe care te poti baza de multe ori in asta viata
Cultiva-l intr-un mod discret citindu-i despre altruism
Printr o poveste minunata liosita de orice egoism.
Carti 5 ani +

Poate c-ar fi timpul sa schimbam povestea de altadata
Si vremurilor sa ne adaptam cu totii laolalta!
Dar cel mai important ar fi ca sa traim prezentul,
Alaturi de copiii nostri sa savuram momentul!
Calatorind cu ei prin prin regate si anotimpuri,
La polul nord sau in ingenioase expeditii
Oare nu ar capata mai multa incredere in fortele proprii?
Oare nu s ar dezvolta intens sentimentul de siguranta la copii?
Carti 6 ani +

Poate ar fi timpul sa invatam si noi dragi parinti
De la ai nostri copilasi nazdravani sau cuminti,
Ca dintre toate pe asta lume, ei sunt povestea cea mai frumoasa,
Pe care oricare dintre noi merita sa o traiasca!
Iar de iti pare greu sa ii explici celui mic pe intelesul sau
Cat de important este el in viata voastra acum si mereu
Cat de mandri sunteti ca este curajos
Povestile sale pline de aventuri sunt darul cel mai pretios!
Carti 7 ani +

Cum raspunzi micutilor ochi curiosi la urmatoarea intrebare:
“Mami, pot aduce acasa un dinozaur preistoric mare?”
E o intrebarea ce cauta un raspuns, ca puiul sa nu-l dezamagesti
Dar daca ti-as spune ca ajutorul tau e aceasta carte de povesti?
Carti 8 ani+

Oricare ar fi modalitatea de a citi cu pasiune
E lucrul cel mai benefic pentru a ta mica minune.
Inteligenta emotionala e stimulata din plin,
Prin cartile citite al caror eroi devin!
Sa lupte pentru ceea ce si doreste cu adevarat in viata
La orice zi si orice ora sa fie plin de speranta.
Sa iubeasca viata asa cum vine fara a concura e ideal,
Pentru ca respectul de sine si altii mi se pare primordial.
Tu si cu puiul tau claditi propria poveste inca din prima zi,
Plini de iubire si incredere, ora de ora, zi de zi,
Nici nu ti imaginezi cat de repede timpul trece,
Ca o naluca si ati ajunj deja la anisori zece!
La cat sunt bombardata zilnic cu intrebari,
Zau ca i-as cumpara colectia de carti pana la 10 anisori!
Ca sa am resurse sa fiu din timp pregatita,
Sa am arsenal de raspunsuri, mereu sus pe reduta!
Carti 10 ani+

Povestea lui se scrie zilnic, acum, aici impreuna cu tine.
Cred ca e mare pacat sa nu existe peste ani scrisa ca amintire!
Caci fiecare zi si an impreuna sunt o binecuvantare,
Despre care va citi cu drag si atunci cand va fi mare!
Deja ma si gandesc cu drag pentru la anul care vine .
Ce nazbatii, surprize imi va aduce viata in sine,
Alaturi de al meu nezdravan, ce nu se plictiseste niciodata,
Cred ca merita din plin sa aiba o poveste scrisa minunata!
Un singur lucru-ti mai pot spune, nu e o fictiune, ci e chiar realitate!
Intra pe Elefantul meu si comanda-i propria carte
E atat de simplu, in cativa pasi povestea lui e gata!

Si intr-o zi, sau poate doua iti ajunge comanda.
Oricand si la orice varsta ne place sa credem in povesti,
Mai ales cand pe propria piele le traiesti!
Incearca numai si ai sa vezi, cat de bucuros va fi nazdravanul tau,
Sa aiba propria sa carte, iar el sa fie marele erou!
Tu ca parinte ai un mare merit, dar si responsabilitate.
De modul sau de viata si implicit pentru ale sale fapte!
Educatia incepe inca din primele momente de viata.
De ce sa nu-si cladeasca singuri destinul cu speranta?
Daca te vei intreba: “Cum poti face acest lucru?”
Eu iti spun ca tu deja il faci, fara sa fii pe vreun soclu
Eu doar iti amintesc cat de frumoasa e viata ta,
Si merita din plin ca micutul sa aiba povestea sa!
Sunt doar cateva motive ce eu le-am insirat aici,
Dar care pentru mine sunt litera de lege in relatia cu al meu pici.
Caci imi doresc ca EL sa isi trasca viata sa din plin
Si sa constientizeze ca propriile amintiri sunt cele mai importante bogatii.